17.00

22 01 2010

A XVII-a oră din zi.

De curând, a șaptea oră de muncă dintr-o zi.

Pulsul bate din ce în ce mai tare, iar piciorul se bâțâie frenetic pe scaun. Nu mai ai răbdare să stai pe mess, Facebook-ul și-a pierdut interesul de vreo oră (deși te-ai mai uitat pe alocuri la câte-un profil). Nu poți spune că nu te mai poți concentra să-ți duci la bună îndeplinire task-urile, numai că pentru moment mintea îți sare dezlănțuită dintr-un colț într-altul. De la cel mai stupid dialog la conversații filosofice. Cu tine.

Norocul tău e că nu ești singurul „dubios” de acolo. Mai găsești un Corin cu care să te manifești sonor. Asta presupune că te ridici de pe scaun și te duci în bucătărie. Si râdeți. De ce? „Degeaba”, spunea ea azi. Mie mi se pare relaxant. In plus, energia pe care o consumăm n-are nimic constructiv în ea. Noroc că e dozată în cantități relativ mici.

Insă devine din ce în ce mai interesant în momentul în care găsești câțiva lovely people cu care să împărtășești cele 25 minute de râs haotic. O Ligia căreia îi este de ajuns să-i spui: „Ligia, e 5!” și vine fuga la locul faptei. O Mădă, căreia îi mulțumesc că datorită ei am învățat ce înseamnă „ignat”. Si un Alex care ne privește circumspect pe tot parcursul crizei de râs.

Formula e completă. Rezultă conversații despre „bulboc” (bulă), care e respins de societatea în care trăiește (adică de apă), despre Focul Viu, care se răzbună pe tot ce-l înconjoară sau despre urlete în somn. Conversații stropite cu multe râsete.

25 de minute de terapie prin râs. Funcționează!

Deci…ne vedem mâine la 17 trecute fix?

Anunțuri