Ne jucăm. Cu desene animate.

7 06 2010

N-am mai scris de atât de mult timp pe blog, încât Chrome-ul uitase userul și parola. Moment în care m-am panicat, pentru că aveam impresia că îmi ștersesem și eu aceste detalii din memorie. Insă, după câteva încercări, here I am.

În stilul specific, BTO îmi pasează o leapșă. Mă pune să mă gândesc bune și nebune cu personaje din desene animate. Cum? Uite-așa:

“Numiți două personaje de desene animate. Unul cu care doriți să aveți relații principiale și bazate pe respect reciproc. Cel de-al doilea, cu care poftiți să aveți relații mai puțin principiale, în care respectul reciproc este opțional (chiar contraindicat).”

Și acum e rândul meu.

Am prins vremea Cartoon Network-ului fără dublări în română, iar asta înseamnă că în marea majoritate a timpului nu înțelegeam despre ce e vorba. Așa că mă uitam la culori și la mimica personajelor.

Pentru că am mână liberă să fac ce schimbări vreau eu, eu vreau așa: pentru relațiile principiale voi alege în funcție de preferințele de când eram mică. Pentru categoria 2, se înțelege de la sine.

Când am văzut prima oară Dexter’s Laboratory, m-am speriat de Dexter și îmi plăcea de DeeDee. Asta până am văzut că biblioteca din camera lui masca o intrare secretă în laborator, că dacă stai mai mult de 10 secunde pe covorul mic și rotund ai asigurată o călătorie printr-un imens tunel – tot către laborator. Din cauza tunelului stăteam mai mult decât era cazul în cadă (fără apă)…deși nu era albastră.

Episodul cu Omlette du Fromage a fost preferatul meu. Pentru prima oară în viața mea, știam și eu răspunsurile la emisiunile de cultură generală – fie și ele din desene animate.

Așa că aici alegerea este una foarte ușoară. Copilul din mine țipă să-l aleg pe Dexter.

Și acum … gânduri nebune cu cine? Grea alegere. Primul personaj care mi-a sărit în minte a fost Johnny Bravo, dar mi-am dat seama că, până la urmă, nu e nimic de capul lui. Și mie oricum nu-mi plac blonzii. Și nici atât blonzii care fac din sala de sport o obsesie. Ca să nu mai spun de blonzii narcisiști.

Așa că, după câteva research-uri, îl găsesc. Hahaaa! Gemenii Cramp! Desenele de genul ăsta m-au făcut foarte mândră de faptul că nu am frate sau soră.

Wayne Cramp. Ce copil rău, cu farse malefice, dar incredibil de ingenioase. In plus, privirea lui m-a atras mereu. Și când eram mică, nu știu de ce, parcă îmi părea rău când reușea și el să fie pedepsit (deși nu se întâmpla prea des).

He’s the one! Definitely!

Neapărat vreau să o văd jucându-se cu imaginația pe Cristina Tudor.

Poza de aici

Anunțuri