Facem sex sau dormi în gară?

14 09 2009

Am rămas mută de uimire azi, când am văzut o înregistrare cu camera ascunsă. O înregistrare în care am văzut cât de departe s-a ajuns cu nesimțirea în ceea ce privește  distribuirea locurilor în căminele din București. Pe scurt, o jurnalistă s-a dus cu gânduri mari în Agronomie. Acolo a vorbit cu administratorul unui cămin din complexul studențesc. Echipată cu o cameră ascunsă, a început negocierea.

Context? Anul I, provincie, n-are unde să stea.

Obiectiv? Obținerea unui loc „la negru” în căminul A2 din Agronomie.

Strategie? Abordarea administratorului, pe numele lui Matei Pantelimon și persuadarea lui astfel încât să fie atins obiectivul vizat.

Jurnalista apelează la tactici convenționale. Adică îl întreabă cu cât trebuie să-i contribuie la salariu. Cea mai mare greșeală. De ce? Pentru că nu s-a gândit dinainte la publicul ei țintă, nu s-a documentat corespunzător înainte de a face oferta.

Se pare că în ultimul timp, publicul ei țintă și-a reconsiderat prioritățile. S-a repoziționat. Cu o întoarcere de 180 de grade, a decis că tacticile convenționale nu îl mai satisfac, așa că a trecut la neconvențional. Si dacă banii sunt de domeniul trecutului, care-i saltul firesc către noua direcție? Sexul. Tadaaaam. Nu se aștepta tânăra studentă la așa repoziționare. Deși a luat-o total pe nepregătite, jurnalista îi face jocul.

Ce-mi place la strategia administratorului? El se documentează. El o întreabă mai întâi dacă e măritată, apoi dacă are prieten și dacă mai e virgină. Abia apoi stabilește să se întâlnească a doua zi, să se pună pe treabă. Domnul este un profesionist.

Acum stau eu, studenta, și mă gândesc aiurea. Toată lumea calcă strâmb când are ocazia: barmanul bea și el o sticlă de vodka din bar, studentul aruncă un ochi la vecin în timpul examenului, redactorul mai înflorește puțin povestea. Dar hai să stabilim o regulă. Nu facem sex unii cu alții pentru un pat. Hai să fim oameni.

Toată povestea aici.





See ya later, aligator!

4 09 2009

A mai trecut o vară.

Mi-am dat seama de asta de-abia astăzi. O vară care nu a trecut pe lângă mine degeaba.

Nu pot să spun că m-am bucurat foarte mult de soarele arzător și de valurile care parcă mă chemau în continuu la ele. Insă nici nu le-am neglijat. Le-am bucurat cu prezența de 3 ori. De 3 ori poate puțin prea scurte.

Insă pot spune fără nicio mustrare de conștință că mi-am dedicat această vară mie. Mie din punct de vedere profesional. A fost o vară care m-a format. O vară în care am învățat (zic eu) să scriu. O vară care, deși a fost câteodată prea tăcută, m-a învățat multe.

Si pentru asta trebuie să-i acord toate mulțumirile și recunoștința lui Dragoș Dehelean. Nu cred că e tocmai usor să ai atâta răbdare cu un copil care nu știe nici cele mai elementare lucruri și să-l înveți pas cu pas. Si bineînțeles,  să nu-i spui tot mură-n gură. Ci să-i repeți niște noțiuni aparent abstracte, până-și dă neinițiatul seama că tu de fapt transmiți un mesaj bine targetat.

Mai e și Cora, colega de birou. Cea cu care mănânc zi de zi, cea de la care mănânc aproape zi de zi. 🙂 Hehe…e bine să ai cu cine să te manifești atunci când ești plictisit. De-asta tabla din biroul nostru e mereu desenată. Că ea știe să deseneze. Si tot de-asta tabla din biroul nostru e mereu scrisă. Că eu nu știu să desenez.

O mică perioadă de timp ne-a bucurat cu prezența Sonia. Ea mă scoate pe balconașul mic din bucătărie. Si ne sperie porumbelul „casei”.

Asta am făcut eu vara asta. Câte puțin din fiecare. Tot ce pot să spun acum e că vine iarna. Si iarna nu-i ca vara.  Așa că o aștept iar, la anul!

See ya later, aligator!





Despre cum să nu ai timp

14 08 2009

Eu nu am timp.

De ceva vreme simt că totul trece pe lângă mine, iar eu nu pot să reacționez. De fapt…nu am timp să reacționez. Mă complac în a face același lucru zi de zi. Nu am nici măcar intenția de a diversifica. E trist pentru un copil de 20 ani.

Și pentru că nu am timp să aflu/scriu despre altceva…voi povesti despre o chestie interesantă inițiată de Intel, cu sprijinul Facebook. Este vorba despre o aplicație pe care și-o poate instala orice utilizator Facebook.

Pe numele ei Progress Thru Processors, aplicația direcționează surplusul de putere al procesorului către servere folosite pentru diverse cercetări. Mai exact, către cercetări în domeniul sănătății (cancer, HIV, Alzheimer, malarie) sau al mediului.

Pentru că nu am înțeles din prima ce și cum funcționează această aplicație, m-am documentat puțin și am aflat că acest gen de progrămel lucrează după raționamentul peer-to-peer computing (adică toți cei care au această aplicație pun la dispoziție o parte din resursele lor – puterea procesorului, lungimea de bandă- celorlalți, fără a fi nevoie de un server intermediar)

Partea interesantă este că acest program nu se activează decât în momentul în care computerul respectiv este idle și se oprește când acesta își reia activitatea. Așa că performanța PC-ului nu va fi afectată cu nimic. Și cu simpla instalare a acestei aplicații, simți că faci ceva pentru cineva.

Poți spune că aduci o mână de ajutor – fie ea infimă.

Asta ca să compensezi pentru lumina de pe hol, pe care ai lăsat-o deschisă. Și ti-e prea lene să o închizi.

Ne citim mâine. Promit! Momentan am timp.





Figuranți și figurante

5 06 2009

Nu, nu e un post în care să mă plâng de oamenii din ziua de azi, de cât de prefăcuți sunt, etc, etc, etc.

E un post în care personaje principale sunt personajele secundare. Oamenii care sunt acolo, pe care nu-i remarci din prima. Însă sunt oamenii care, dacă n-ar fi acolo, ți s-ar părea că lipsește ceva. Și nu, nu filosofez.

Ieri am fost figurantă. Într-un spot TV pentru Mountain Dew ( apud Mihnea „Mount and Do”). Ce am făcut? În primul rând, examenul. Că doar este sesiune, nu? Apoi ne-am strâns cu mic cu mare vreo 6 crp-iști și fuga-fuguța cu direcția Herăstrău, Baraka, Skate Park. 

Am stat ca atârnații, nu ne-am uitat la cameră, am băut Mountain Dew, cafea, apă, bere. Nimic ieșit din comun.  I-am stat în cale unui personaj principal (roller-ul). Am încercat să mă dau din calea lui, a încercat să mă evite, însă impactul a fost iminent. O căzătură urâțică la el + o dezechilibrare puternică la mine + una bucată bluziță albă pătată de vopsea corporală.

Și încă! 4 oameni într-un balansoar la terasă. Ne relaxam în … să-i zicem pauză. 2 fete, 2 băieți, îngrămădiți tare. Însă a noastră distracție rezista cu stoicism. Asta până când unul din cei doi EI face pe eroul: tracțiuni într-o mână și…se trântește în balansoar. Balansoar care face BUF. Cu tot cu noi în el.

Nu-i panică, ne gândim noi când vedem că angajații ne spun că am ales balansoarul problemă. UHUU!

Mai târziu câțiva dintre noi mâncăm ciorbă de pui a la grec la restaurantul lui Florin Călinescu. Sună pompos, însă e chiar ieftin și mâncarea este absolut delicioasă.

Hihi! De câteva zile sunt foarte energică, happy. Îmi place când ies dintr-o perioadă scurtă de „dark & twisty”-ism. 

 

P.S. : Azi m-am angajat.





Ghiocei si Olimpiadele Comunicarii

31 03 2009

Am intrat zilele trecute prin Cismigiu. Nu e un parc care sa ma fascineze prea tare tocmai din cauza faptului ca este prea ingramadit, cand ma plimb pe aleile parcului ma simt incorsetata de blocurile si de cladirile pe care ochiul meu nu inceteaza sa le zareasca.  Printre copaci de-abia inmuguriti, unii deja infloriti, oameni care isi umplu plamanii de aer, privirea mea s-a oprit uimita pe un ghiocel. Au rasarit ghioceii in Cismigiu!! Dupa ce i-am analizat pe toti, am avut un sentiment de…primavara. Chiar si in momentul in care am ajuns la Universitate mi s-a parut ca mai mirosea a primavara. Si, odata cu primavara, vin Olimpiadele Comunicarii. Daca nu stii despre ce e vorba sau daca nici macar nu ai auzit o data cele 2 substantive rostite in aceasta formula, atunci este de la sine inteles ca nu studiezi/nu esti interesat de unul din aceste domenii: Relatii Publice, Comunicare Institutionala, Advertising si Comunicare Politica. Cine participa? Citeam pe blogul lui Dragos Dehelean ceva foarte interesant:  „Tineri care iubesc atat de mult profesia de comunicator incat sunt dispusi sa o transforme in valoare olimpica”. Inscrierile au inceput deja, asa ca adunati-va 5 – care mai de care mai talentat -, alegeti-va una din cele 4 probe de concurs: PRAdvertising,Comunicare Institutionala si Comunicare Politica si… spor la treaba! Inscrierile se desfasoara pana pe 16 aprilie 2009, asa ca timp mai este (deocamdata). Acum, tot ce-mi ramane de zis e „Distractie Placuta”, fie ca e vorba de savurarea vremii de afara sau de inscrierea si (hopefully) participarea la O.C.





AdRevolution … 4

23 02 2009

Astazi m-am informat despre mediul online. Mai precis, despre advertising-ul in mediul online. Unde? La AdRevolution. 4. Trebuie sa recunosc faptul ca pentru mine a fost AdRevolution 1, insa pot spune ca nu m-am plictisit. Prima conferinta, desfasurata intre orele 12.00 si ~13.30 la Orange Concept Store (langa Magazinul Muzica), a avut ca invitati nume foarte sonore: Tudor ChirilaOrlando NicoaraBobby Voicu si Dragos Novac. Chirila a fost franc de la bun inceput si a recunoscut ca nu stia ce cauta el acolo, la acea conferinta, insa pana la urma s-a plasat bine in spatiu (mai putin in timp, pentru ca a trebuit sa plece inainte de incheierea discutiilor). Orlando si Bobby chiar mi-au placut. Foarte profesionisti, scurti si la obiect. Raspundeau clar la intrebari si ofereau informatii pertinente. De ce sa nu fiu sincera? Auzisem de ei, stiam ce si cum si cand si de ce, insa pana acum nu ii citisem pe niciunul. Dar in seara asta mi-am facut timp si am chiar si descoperit ca Bobby Voicu nu mai lucreaza la Yahoo! Si ca Orlando a scris despre faptul ca Bobby nu mai lucreaza la Yahoo! Sunt informata. Daca de cei trei mi-a placut, o impresie nu tocmai pozitiva mi-a lasat-o Dragos Novac. Nu contest faptul ca stia ce spune si ca ii mergea gura bine, insa nu mi-a placut de el ca persoana. In momentul in care nu a prins el foarte exact ideea pe care o prezenta Chirila, imediat am remarcat pe figura lui grimase…nu tocmai dragute. Si-l intrerupea mai mereu. Nu zic ca am ceva pentru Chirila (ma rog…haha…am avut si eu, ca oricare mezmoazela de 16-17 ani, mania Vama Veche, insa mi-a trecut de ceva vreme), dar la un moment dat incepuse sa ma deranjeze pe mine atitudinea lui. Cea de-a doua conferinta – aceeasi locatie, orele 15.00 – s-a axat pe advertising-ul viral. Tot auzisem eu de acest termen ce nu intrase inca in sfera mea de intelegere, insa nu reuseam sa-l localizez. M-a ajutat Liviu David ( Creative Director Next Advertising) care, printre viralele pe care ni le-a aratat, a mai strecurat si anumite informatii mai „teoretice” legate de acest tip de advertising. Am apreciat foarte mult faptul ca nu ne-au fost prezentate numai virale din categoria „succesuri”, ci privirile ne-au fost gadilate si de „esece”. Ne-a si zis motivele din cauza carora acelea nu s-au bucurat de aceeasi popularitate. De la Adrian Soare am retinut faptul ca emotiile sunt create in Hipotalamus – nu intru in detalii pentru ca nu as fi cu siguranta in stare sa reproduc macar ideea principala legata de anatomia creierului uman, apoi ne-a aratat si el cateva virale care ne-au stimulat emotiile (primare, secundare si tertiare) puternic. Madalin Matica…omul e toba…stie ce-i ala marketing! Dar…sincer… nu am avut rabdare sa mai ascult dupa primele 5 minute. Tonul, atitudinea a fost aceea de prelegere si pur si simplu nu am putut sa fiu atenta. Costin Radu. In legatura cu el nu ma prea pot pronunta pentru ca nu si-a facut auzita vocea foarte mult (poate pentru ca ceilalti invitati erau foarte vorbareti si el era pe post de moderator) Comparandu-l insa cu Dragos Novac (care a fost tot moderator al discutiei la prima conferinta), mult mai mult mi-a atras atentia al doilea. Si nu numai datorita grimaselor. Concluzie? Prima zi de AdRevolution 4 a fost una interesanta. Nu pot sa spun ca am plecat de acolo cu o gramada de informatii noi, insa m-am clarificat in legatura cu cele cateva nelamuriri pe care le aveam. Maine nu cred ca o sa ajung, dar miercuri o sa fiu acolo toata ziua, tocmai pentru ca se anunta radio&tv&print.