Experimente

31 08 2009

Am primit o leapșă pe care trebuie să o onorez cu degetele pe tastatură, respectiv post pe blog. Corina vrea să știe ce am experimentat eu prin bucătărie, ce succesuri/esece am avut pe acele meleaguri încă străine.

Incep prin a explica faptul că eu am avut toată bunăvoința de a învăța să gătesc. Si, de fiecare dată când mișunam pe lângă mama și o încurcam prin bucătărie, replica ei era „Ai toată viața să gătești. O să te saturi”. Hehe, așa mai rar.

Insă, bineînțeles că, ajungând la o vârstă la care te tentează măcar să încerci să încropești ceva, am făcut-o și p-asta. Am gătit. Mă rog, e totuși mult spus, pentru că am făcut pizza.

Apartamentul lui Cris era locul nostru secret. Acolo ne spuneam of-urile, acolo cântam Hora Unirii, acolo ne uitam la filme horror, acolo ne speriam de fefetițe, acolo îl terorizam pe vecinul de dedesubt…acolo!

Intr-o zi în care nu aveam chef să ne urmăm rutina, ne-am gândit noi să facem ceva bun. Drept care, am coborât fuga-fuguța până la magazin și am cumpărat câteva pâini (feliate). Stiam rețeta de la Romi și parcă fusese gândită pentru două ființe care nu știau nici cel mai elementar lucru în bucătărie.

Ne-am apucat cu mult entuziasm să tăiem cojile de pâine și să punem numai miezul într-o tavă. Apoi am stropit pâinea cu apă sau cu lapte (nu-mi amintesc exact :d) și am pus de toate pe ea: salam, brânză rasă, cașcaval, roșii…tot ce am găsit în frigider.

Pizza noastră avea față de fetiță, că doar era gătită de două mezmoazele.

Bănuiesc că ar fi interesant să spun și cum a ieșit. Spre surprinderea noastră, rezultatul a fost unul foarte reușit. Așa că am repetat operațiunea de câteva ori, și ele la fel de triumfătoare.

P.S. La mulți ani, Cora!!!

Anunțuri




Cântecel

15 08 2009

Am ascultat melodia asta în Vamă, weekend-ul trecut. Mi-a rămas în minte, așa că o dau mai departe.





Despre cum să nu ai timp

14 08 2009

Eu nu am timp.

De ceva vreme simt că totul trece pe lângă mine, iar eu nu pot să reacționez. De fapt…nu am timp să reacționez. Mă complac în a face același lucru zi de zi. Nu am nici măcar intenția de a diversifica. E trist pentru un copil de 20 ani.

Și pentru că nu am timp să aflu/scriu despre altceva…voi povesti despre o chestie interesantă inițiată de Intel, cu sprijinul Facebook. Este vorba despre o aplicație pe care și-o poate instala orice utilizator Facebook.

Pe numele ei Progress Thru Processors, aplicația direcționează surplusul de putere al procesorului către servere folosite pentru diverse cercetări. Mai exact, către cercetări în domeniul sănătății (cancer, HIV, Alzheimer, malarie) sau al mediului.

Pentru că nu am înțeles din prima ce și cum funcționează această aplicație, m-am documentat puțin și am aflat că acest gen de progrămel lucrează după raționamentul peer-to-peer computing (adică toți cei care au această aplicație pun la dispoziție o parte din resursele lor – puterea procesorului, lungimea de bandă- celorlalți, fără a fi nevoie de un server intermediar)

Partea interesantă este că acest program nu se activează decât în momentul în care computerul respectiv este idle și se oprește când acesta își reia activitatea. Așa că performanța PC-ului nu va fi afectată cu nimic. Și cu simpla instalare a acestei aplicații, simți că faci ceva pentru cineva.

Poți spune că aduci o mână de ajutor – fie ea infimă.

Asta ca să compensezi pentru lumina de pe hol, pe care ai lăsat-o deschisă. Și ti-e prea lene să o închizi.

Ne citim mâine. Promit! Momentan am timp.